Behind closed doors
În inima unui oarecare oraş, o firmă vieţuieşte într-o clădire veche. Câteodată, mai urc cele 4 trepte şi îmi vâr capul timidă înăuntru. Uneori mă întâmpină zâmbete largi şi diplomatice, alteori o ură slab disimulată-n detaşare. Şi atunci tot ce-mi doresc e ca într-o zi să-mi fie perfect indiferent ce faţă m-ar aştepta dincolo de acea uşă…
octombrie 31, 2011 la 9:10 pm
Si eu am o atractie ciudata pentru cladirile vechi din orasul meu. Imi imaginez cum arata cand a fost proaspat cladita.
noiembrie 2, 2011 la 11:49 am
Eu plăsmuiesc în minte poveşti despre sufletele din cochilia de cărămizi ale clădirilor. Oare cum se găteau cei care odinioară locuiau acolo, cum înmiresma toată bucătăria prăjitura scoasă vineri seara din cuptor, ce făceau ei în după-amiezele tihnite, ce secrete ascundeau cuferele lor scorojite…dar nu despre romantismul unor vremuri aristocratice, de mult apuse, scriam eu aici