Through the hell and back

Alo! Alo!…Nesimţiţilor, m-aţi deconectat şi din cauza voastră mi se strică sperma în frigider!…Nu, nu îmi bat joc, domnişoară, îmi înseminez artificial nevasta şi mi-am pus sperma la păstrare în frigider. Şi voi m-aţi tăiat, că n-am şi io salariu ca voi de dou-zeci de milioane ca să-mi plătesc şi eu facturile la timp! Cum? Cum să mă calmez, când voi îmi omorâţi urmaşii? Vă dau la OTV, fir-aţi voi să fiţi de porci ordinari care vă bateţi joc de oameni, cu tot cu alea de la ghişeu care stau cu pizda-n sus şi se fut cu italienii!!!!…

Nu, acest apel nu mi-a intrat mie, că dacă ar fi fost aşa, aş fi făcut o criză convulsivă de râs care s-ar fi soldat cu moartea. Şi n-aş mai fi avut despre ce să scriu mai jos…

Eu, Zâna Rea, ghid prin Iad, Purgatoriu şi Rai, declar următoarele:

Aşadar, în seara aceea lucrurile decurgeau cu o banalitate uimitoare. Reconfortant de punctual, autobusul sosise exact în momentul în care făceam slalom printre maşinile-n mişcare, scurtând distanţa până la reîntâlnirea cu sala de forţă. La sală parcă era mai aerisit, iar eu mi-am găsit energie să rup banda de alergat şi să mai am şi poftă de antrenamentul focalizat. La capătul serii mă aştepta o bere neagră în compania unui prieten cinic şi amuzant şi cu probleme existenţiale mai grave ca ale mele. Ceea ce-l face şi mai amuzant, evident.

În consecinţă berile s-au înmulţit considerabil, la fel şi ideile deosebit de tâmpite stimulate de consumul excesiv. Una din ele a fost să ne ducă dracu-n localul cel mai cocalarizat din zonă, mai precis în Happy. Denumire deloc adecvată, având în vedere că locul mustea de gorilieni cu atitudine, iar unuia dintre ei nu i-a inspirat pace privirea arogantă a imprudentului meu amic. În consecinţă am vizionat stupefiată în direct o secvenţă din filmul cu adolescenţi în care tocilarul clasei o ia mereu în freză de la colegii mai mari şi cu iq-ul puţin mai mare decât al numărului de la pantofi.

De parcă totul nu era suficient, am zis să forţăm nota şi nu, nu am dat foc la bar şi nu, nici nu am pus tomberonul în echilibrul instabil în uşa birtului, n-am plasat strategic vreo doză de iarbă prin buzunarele badigarzilor, în schimb am cotit-o spre Heaven. Precum Ivan Turbincă, eram în căutare de un loc cu vodkă, femei şi dezmăţ şi Heavenul s-a dovedit a fi din acest punct de vedere un adevărat Hell. Cel puţin aşa cred că trebuie să arate: piţipoance despuiate cu botniţă, oameni cu gesturi de păpuşi mecanice, zgomot repetitiv în loc de muzică. Cred că singurii care erau autentici erau cei doi tineri care se sărutau şi păreau să n-aibă legătură cu atmosfera. Vreau discoteca mea de la ţară înapoi!!! Da, aia cu muzică de reuniune de clasa a şaptea şi cu bărbaţi mirosind a transpiraţie de la muncă şi vin fiert cu scorţişoară.

Apoi am coborât în alt cerc. În Daos erau serbări dionisiace. Trupuri măcinate pe muzică death metal, femei sărutând femei senzual pe buze, vodkă curgând în valuri, plăcere viscerală, femei plecând acasă cu iubiţi semănând a Belzebuth. O altă modalitate de a uita de ti.

Iarna viscerală şi-a pus amprenta şi asupra mea. În consecinţănu am căzut la pat,răceala mi-a anihilat până şi mie sistemul imunitar. aşa că într-o zi de joi, în mijlocul zilei, bântuiam prin parc neabătută. Şi, pentru prima dată în ultimele săptămâni, am simţit viaţa pulsând lângă mine. Bătrâni alergându-şi câinii, râzând fericiţi cu gingiile dezvelite, copilaşi jucându-se cu pisici grăsane, mămici plimbându-şi odoarele cu ochi albaştri în cărucioare, iubiţi cu părul de culoarea nisipului, fete blonde în pulovere pufoase albe de lână cu turcoaze în urechi…

Şi, dintr-o dată, abandonez ritmul impus al lumii şi-mi urmez propria melodie a inimii. Iar lumea răsuflă pe muzica lui Oliver Shanti….