Cum să tragi în piept un cetățean cu legitimație

N-am dispoziția necesară să relatez de ce se întâmplă uneori să fiu eu omul potrivit aflat în situații nepotrivite, dar am experiența necesară pentru a mă crede în stare să scriu un manual legat de cum să te descurci dacă se întâmplă să ajungi acolo. Sau cel puțin prefața

1. Arad, concert folk pe ștrand. Legitimația Cerberului de la intrare s-a înclinat cu respect în fața legitimației mele de la GfK, fără ca posesorul acesteia să-și pună probleme existențiale gen: oare pentru ce gen de interviuri o fi prezentă domnișoara aici, interviuri sociologice sau interviuri cu mini-staruri folk?!

2. Timișoara after dark , eu și un el, călare ca doi zmei pe motocicletă. Am reușit performanța de a încălca vreo șase legi concomitent, după câte ne-au ieșit la numărătoare. Ajunși în vecinătatea locului de unde el urma să-și ia doza concentrată de cofeină, doi cetățeni extrem de amabili cu chipiu și girofar ne-au rugat frumos să ne prezentăm la modul oficial. Și, având în vedere că în România nu se pornește de la prezumția de nevinovăție, următoarea întrebare a fost nu dacă, ci mai exact cât am băut ) El a luat o atitudine de domnișoară bătrână pusă în stuația de a-și deconspira vârsta. Evident, oamenii legii au menționat că dacă în urma analizelor de sânge se constată altceva, situația e pasibilă de dosar penal. Deja aveam în minte imagini cu mine și tipul aruncându-ne reciproc chiftele (vegetariene, da) prin gard, dar eram atât de beată încât să fiu curajoasă și atât de lucidă încât să îndrug coerent propunerea de negociere: “Păi ce să faceți cu noi? Aveți trei soluții. Prima: puteți urma procedurile legale, ceea ce ar duce la pierdere de ambele părți. A doua: după câte știți, suntem pe locul trei în Europa în privința corupției, dacă dumneavoastră considerați, putem să ajutăm țara să fie pe locul fruntaș. Iar a treia soluție ar fi: haideți să ne prefacem că nu ne-ați observat!”, îmi încheiam pledoaria zâmbind cu toți dinții de după perdeaua de vapori de vodkă-bere. La care cetățenii, anesteziați de farmecu-mi etilic, au dat verdictul în favoarea noastră și ne-au pus interdicție să mai ieșim din casă până dimineață. Eu m-am ținut de promisiune, el mai puțin. Doar avea oameni în subordine care n-aveau timp să aștepte ca el să-și revină din beție!

3. Capitolul trei se consumă în mai multe episoade, având câteva ingrediente comune – în principiu eu contravenientă pe tramvai/autobus/troleibuz/tren și ei înarmați cu legitimație și acompaniați uneori de polițiști comuni(tari) – și câteva scenarii ușor diferite, variațiuni pe o temă dată. Într-unul din episoade mă prinsese controlorul fără bilet, iar amicul meu se dăduse jos cu mine în semn de solidaritate; eu o luasem la picior lejer, aruncându-i peste umăr personajului supefiat cu alură de Mel Gibson în dizgrație un *da, exact, uitați-vă la mine cum plec!*. Acesta rămase perplex, sfătuindu-l pe amicul meu să mă mă învețe cum să mă port, să știu de frica bărbatului.

Azi mi-era lene să dau explicații dentistei de ce am întârziat, așa că m-am aruncat în primul expres după job. Evident, lecturarea liniștită a cărții mi-a fost curmată de linia melodică a recitării unui controlor. M-am opus, ca o femeie ce sunt, legitimării, dar el și-a chemat în sprijin un amic comunitar, dar biped. M-am coborât frustrată în fața spitalului județean și m-am rățoit la ei. A ajutat că i-am amenințat că-i dau în judecată, sacoul meu bleumarin și faptul că nu am lăsat privirea în jos în timp ce mi-am folosit vocea a ajutat. Nu, am repetat, nu dețin documente justificave la mine. Doriți datele mele? Lăsați-mă pe mine să le scriu, da? B-a-i-r-a-c…da, exact, cu i și r, exact!…Chiar nu doriți să scriu eu?! T-a-r-u, daaaaa, Aleea Saturn, exact – declam eu datele fictive – ce altceva mai doriți, că mă grăbesc! Tocmai am menționat că am o pro-gra-ma-re!! A, să aștept? Pentru ce?! Pentru identificare?…V-am mai menționat oare că n-am timp?!!!…

…E în regulă, domnișoară, puteți pleca. Datele dumneavoastră au fost verificate!